Am început această călătorie în octombrie 2019

De atunci, am explorat peste 80 de țări, deși lista ar fi putut fi mult mai lungă. Majoritatea destinațiilor pe care le promovăm aici, pe CariTrip, sunt locuri în care am petrecut suficient timp pentru a le înțelege cu adevărat. De exemplu, în Thailanda am stat peste un an însumat, în China am petrecut mai mult de 30 de zile în diferite vizite, în Argentina am locuit 3 luni, iar în Japonia 45 de zile. Multe alte destinații ne-au fost gazdă de mai multe ori.

La început, am călătorit cu un buget redus

și ne-am bucurat din plin de autenticitatea și aventura oferite de acest stil de a explora lumea. Treptat, am făcut tranziția către călătoritul axat pe confort, trăind momente premium în diverse țări, testând cazări de lux, restaurante de top și călătorii cu trenuri exclusiviste.

Această experiență vastă ne oferă șansa de a veni în întâmpinarea voastră cu un serviciu dedicat de „Concierge``. Poate că ghidurile digitale nu sunt suficiente pentru tine, poate că niciuna dintre călătoriile noastre organizate nu se pliază pe programul tău sau destinațiile actuale nu îți surâd.

Dacă ai deja o idee în minte și crezi că te putem ajuta, scrie-ne! Vom face tot posibilul să îți ușurăm planificarea și să îți oferim consultanță bazată pe experiența și contactele noastre directe. Am învățat enorm călătorind: am fost cazați în mii de hoteluri, am zburat de sute de ori și am testat nenumărate restaurante, tururi, ghizi și atracții turistice. Cunoaștem cele mai bune rute aeriene și știm exact cum să îți optimizăm călătoria.

Dată fiind natura activității noastre și modelul de business 100% personalizat, nu putem oferi acest serviciu la scară largă fără a pierde din autenticitatea care ne definește. De aceea, serviciul de concierge este rezervat unui număr limitat de persoane care își doresc o asistență cu adevărat premium.

Îți lăsăm mai jos un formular. Te rugăm să ne trimiți cât mai multe detalii despre ceea ce îți dorești sau despre problema pe care vrei să o rezolvăm (rezervări de cazări, zboruri, rute complexe și multe altele).

Notă: Dacă solicitarea este urgentă, după trimiterea formularului te rugăm să iei legătura cu noi și printr-un mesaj pe rețelele de socializare.