DE CE „CARI“?
„Cari“ e prescurtarea cuvântului „cariño“, care în spaniolă înseamnă „drag“, „iubit“. Iar eu așa mi-am numit partenerul de când ne știm.
Împreună cu al meu „cari“, călătorim de peste cinci ani de zile cu normă întreagă. Din Thailanda în Europa, Siria, Irak, India, Canada sau Rwanda. Nu am avut niciun plan și totuși am supraviețuit cinci ani!
Am pornit la drum cu un buget extrem de limitat, pe care nu știu câți oameni ar fi putut să îl gestioneze. Am ales de la cazări de 5$, până la frigărui a căror proveniență era cel puțin dubioasă.
Dacă nu mă crezi, poți să urmărești tot traseul nostru pe rețelele de socializare. O căutare “CristiSiRalu” pe Google îți va oferi o grămadă de rezultate despre noi. Am reușit între timp să creăm una dintre cele mai mari comunități de călători ale țării, cu peste 300 de mii de urmăritori pe toate platformele, în special YouTube.
Deși suntem în continuare foarte calculați cu bugetul nostru, nu am rămas blocați în a călători low cost, am experimentat și alte feluri de a vedea lumea. Astfel, cu timpul, bugetul alocat călătoriilor noastre a mai crescut (mulțumesc lui Dumnezeu, că nu știu cât aș mai fi rezistat așa!).
Asta înseamnă că am bifat cam tot felul de experiențe: unități de cazare (dormim în hoteluri și Airbnb cam 300 de zile pe an), mijloace de transport, zeci de companii aeriene și întâmplări extraordinare. În lista de destinații nu vei găsi nicio țară în care să fi stat doar trei zile. Noi nu bifăm țări, le explorăm!
În unele țări am stat cu lunile, am cunoscut localnici și ne-am creat relații pe care le voi împărtăși cu voi.
Cred că am dobândit experiența necesară pentru a-ți fi un soi de ghid, chiar dacă unul de la distanță.